Dacă ești profesionist în domeniul justiției, știi deja presiunea de a oferi informații, date și cifre corecte. Nimic nu este mai frustrant decât să petreci ore în șir calculând accesorii ale creanțelor, doar ca să descoperi ulterior o eroare. Cu siguranță te-ai aflat și în situația în care te-ai gândit: „Am de făcut aceste calcule, dar sunt copleșit de alte sarcini sau pur și simplu nu am energia necesară acum.”
În plus, orice greșeală este costisitoare și financiar, dar și din punctul de vedere al timpului și al reputației. Cu toate acestea, există o soluție eficientă și riguroasă care elimină erorile din procesul de calcul, optimizează timpul profesioniștilor din domeniul juridic și sporește încrederea clienților în competența acestora. Soluția se numește Asistentului Creditorului. Te invităm să descoperi în continuare cum îți vine în ajutor!
Pe parcursul diverselor sale etape – fie că vorbim de faze nelitigioase, prelitigioase, litigioase sau de executare silită – aceeași creanță poate traversa practica mai multor specialiști din domeniul juridic, unele chiar concomitent. Fiecare dintre acești profesioniști are responsabilități clar definite de lege în ceea ce privește gestionarea respectivei creanțe, inclusiv în ceea ce privește aspectul calculării acesteia. Din această perspectivă, te-ai întrebat vreodată câte situații legale există în care este necesară calcularea accesoriilor unei creanțe? Noi da – și am identificat nu mai puțin de 9 situații concrete în care diferiți profesioniști ai justiției întâlnesc această necesitate în atribuțiile lor. Descoperă-le în rândurile de mai jos.
Avocații
În practica juridică, fiecare detaliu este important, iar calculul corect al creanțelor nu face excepție. Există cel puțin trei situații frecvente în care aceste calcule sunt necesare, fie că este vorba de un caz extrajudiciar sau unul judiciar, iar indiferent de situație, precizia este esențială.
Situația 1: Formularea unei notificări
În etapa nelitigioasă sau prelitigioasă, avocații au nevoie să calculeze accesoriile unei creanțe pentru clientul lor creditor atunci când redactează și comunică o notificare de punere în întârziere, în îndeplinirea atribuției prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. a) și e) din Legea nr. 51/1995, și solicită plata nu numai a debitului principal, ci și a accesoriilor aferente până la acel moment.
În acest caz, Asistentul Creditorului este ca un coleg digital de birou. Gândește-te cât de rapid și sigur ai putea să redactezi acea notificare dacă ai avea calculele la îndemână!
Situația 2: Evaluarea pretenției în vederea timbrajului
În etapa litigioasă, avocații au nevoie să calculeze cuantumul accesoriilor unei creanțe atunci când solicită obligarea părții adverse la plata lor prin cererea de chemare în judecată, de la data scadenței de obicei și până la data introducerii acesteia, pentru a fi evaluate în vederea timbrării. Conform art. 194 lit. c) teza I NCPC, legea prevede obligativitatea indicării nu numai a valorii pretenției, ci și a modului său concret de determinare.
Ultimul lucru pe care îți dorești să îl faci atunci când ești în mijlocul unei dispute în instanță este să îți bați capul cu calculele, de aceea Asistentul Creditorului te ajută să îți concentrezi atenția pe strategia litigiului, eliminând orice incertitudine matematică.
Situația 3: Verificarea expertizei și formularea de obiecțiuni
O altă situație în care avocații au nevoie să facă aceste calcule în etapa litigioasă este pentru verificarea celor efectuate de expertul contabil desemnat de instanță pentru realizarea unei expertize și eventual formularea și susținerea de obiecțiuni la aceasta potrivit art. 337 NCPC.
Când vine vorba de verificarea calculelor unui expert contabil, Asistentul Creditorului este ca filtrul ce se asigură că nu îți scapă nimic. Când reduci erorile, îți poți prezenta cazul cu un maxim de încredere.
Executorii judecătorești
Executorii judecătorești, în calitate de actori principali în etapa de executare silită, au competențe ce depășesc simpla punere în executare a unei hotărâri judecătorești.
În cadrul atribuțiilor lor, aceștia nu se rezumă numai la realizarea creanțelor, ci, în cazul celor bănești, aceștia au și sarcina legală de a efectua anumite operațiuni în legătură cu ele, prealabile celei de recuperare.
Prin prisma acestor considerente, executorii judecătorești au 2 atribuții legale în legătură cu accesoriile creanțelor.
Situația 1: Stabilirea cuantumului creanțelor accesorii
Prima situație este determinarea cuantumului creanțelor accesorii stabilite prin titlurile executorii pe care le pun în executare, în conformitate cu art. 628 alin. (2) raportat la alin. (5) NCPC. Aceasta este o sarcină laborioasă – în special ținând cont de variabilitatea ratei Dobânzii de referință a BNR sau de fluctuația valorilor Indicelui Prețurilor de Consum.
Aici intervine Asistentul Creditorului, care nu numai că simplifică și accelerează acest proces, dar și elimină erorile umane. Folosind această unealtă digitală, executorii pot fi siguri că sumele determinate de ei sunt în acord cu titlul executoriu, cu dispozițiile legale relevante și cu datele externe incidente, facilitând desfășurarea executării silite într-un mod transparent.
Situația 2: Actualizarea creanțelor bănești
Cea de-a doua situație este reprezentată de actualizarea directă de către aceștia a creanțelor bănești principale stabilite prin titlurile executorii pe care le pun în executare, fie cu criteriul prevăzut în respectivul titlu, fie cu rata inflației, potrivit prevederilor art. 628 alin. (3) raportat la alin. (5) NCPC.
În acest context, promptitudinea și precizia sunt imperioase, iar Asistentul Creditorului a fost gândit tocmai pentru a răspunde acestor nevoi. Astfel, atunci când se confruntă cu efectuarea acestei operațiuni, executorii judecătorești pot utiliza aplicația pentru un calcul precis și eficient, iar utilitatea sa se arată cu atât mai mult cu cât în cadrul aceleiași executări poate fi necesară efectuarea mai multor actualizări, dacă aceasta se desfășoară pe o perioadă mai mare.
Consilierii juridici
Consilierii juridici, în calitate de apărători ai unei persoane juridice fie de drept public sau de drept privat, pot fi nevoiți să determine accesoriile unei creanțe. Acest demers este crucial a fi făcut corect atunci când entitatea pe care o reprezintă are statutul de creditor sau debitor, având ca finalitate protecția drepturilor și intereselor acesteia în acord cu art. 1 și art. 4 din Legea nr. 514/2003.
Acest lucru este necesar cu atât mai mult cu cât dobânda legală penalizatoare se aplică și autorităților/instituțiilor publice și profesioniștilor ce exploatează o întreprindere cu scop lucrativ, conform art. 1 alin. (1) raportat la art. 2 pct. 1 și pct. 2 din Legea nr. 72/2013 și art. 3 alin. (2¹) din OG nr. 13/2011, sau fără scop lucrativ, conform art. 3 alin. (2) din OG nr. 13/2011, în cadrul cărora aceștia își desfășoară activitatea.
Așadar, când protejezi drepturile unei persoane juridice, fie că este publică sau privată, Asistentul Creditorului este partenerul tău în navigarea complexităților legale referitoare la accesoriile creanțelor. Optimizează procedurile interne și investește în liniștea angajatorului tău.
Practicienii în insolvență
Practicienii în insolvență au nevoie să calculeze accesoriile creanțelor atunci când îndeplinesc calitățile de administratori judiciari/lichidatori judiciari ai unui debitor aflat în procedura de insolvență.
Există 4 situații în care aceștia întâlnesc această necesitate, acestea fiind:
- atunci când un creditor garantat formulează o cerere de admitere a creanței, iar aceasta are accesorii;
- atunci când un creditor formulează o cerere de deschidere a procedurii insolvenței, creanța sa principală ce stă la baza deschiderii procedurii are accesorii, iar acel creditor formulează ulterior o cerere de admitere a creanței inclusiv cu privire la respectivele accesorii;
- atunci când se deschide faza reorganizării judiciare și se confirmă un plan de reorganizare a debitoarei insolvente, în cadrul căruia se prevede plata și de accesorii ale creanțelor principale născute după data deschiderii procedurii insolvenței;
- atunci când un creditor formulează o cerere de plată a creanței sale curente ce are ca obiect atât creanța principală, cât și accesorii.
Indiferent de faza în care se află acea procedură, această activitate este necesar a fi făcută de ei în îndeplinirea atribuției de verificare a existenței și întinderii respectivei creanțe prevăzută de art. 58 alin. (1) lit. k), art. 105 alin. (1) și art. 106 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 pentru faza reorganizării judiciare și art. 64 lit. f), art. 146 alin. (3) și art. 147 alin. (3) din Legea nr. 85/2014 pentru faza falimentului, în cazul celor anterioare fazei curente a procedurii, în vederea înscrierii acelui creditor în tabelul creditorilor, și art. 75 alin. (4) și art. 102 alin. (6) teza I din Legea nr. 85/2014 pentru faza reorganizării judiciare și art. 102 alin. (6) teza a II-a din Legea nr. 85/2014 pentru faza falimentului, în cazul celor din timpul fazei curente a procedurii, în vederea plății lor.
Într-un domeniu atât de energic, precizia și rapiditatea sunt cheia, iar Asistentul Creditorului oferă un suport sigur practicienilor în insolvență în verificarea și gestionarea creanțelor, oferind o bază solidă pentru orice decizie.
Experții contabili
Experții contabili pot fi adesea implicați în cazuri complexe, în care calculele detaliate ale accesoriilor creanțelor sunt esențiale. Acesta este domeniul în care exactitatea și precizia sunt de o importanță capitală, fie că se referă la expertize judiciare sau la cele extrajudiciare adresate direct unor clienți. Există cel puțin două situații majore în care competențele lor specifice se intersectează cu nevoia de a determina cu acuratețe accesoriile creanțelor.
Situația 1: Realizarea unei expertize contabile
Experții contabili pot fi solicitați să determine accesoriile unei creanțe în situația în care le este desemnată misiunea de a întocmi un raport de expertiză tehnică în specialitatea contabilitate. Această sarcină poate surveni în contextul unei proceduri judiciare sau în relație directă cu o persoană interesată, potrivit art. 6 lit. d) din OG nr. 65/1994.
Dacă ești expert contabil, raportul pe care îl întocmești are puterea să influențeze cazul. Cu Asistentul Creditorului, știi că ai toate datele corecte și că analiza ta e la cele mai înalte standarde pentru clienți sau părți și judecători.
Situația 2: Întocmirea unei variante proprii a expertizei ca expert-parte
Experții contabili, când acționează în calitate de experți-parte aleși de o parte într-un proces, pot fi adesea puși în situația de a verifica calculele realizate de alți experți desemnați de instanță. Aceasta se întâmplă în contextul unei expertize judiciare contabile, unde misiunea poate fi formularea și susținerea de obiecțiuni la raportul expertului desemnat de instanță sau, dacă consideră necesar, elaborarea unei versiuni proprii a raportului de expertiză, conform art. 330 alin. (5) NCPC.
Când joci un rol cheie în procesul judiciar, fiecare detaliu contează, iar Asistentul Creditorului îți oferă acea siguranță în cifre ce îți permite să te concentrezi pe expertiza ta specifică.
Bonus: Creditorii și debitorii
În plus, există situații în care și neprofesioniști ai justiției au nevoie să efectueze astfel de calcule. Un exemplu este cazul unui creditor care dorește să notifice direct un debitor, solicitându-i plata atât a creanței principale, cât și a accesoriilor acesteia.
Instrumentul nostru este conceput pentru o utilizare universală și o aplicare conformă a legii, fiind la îndemâna tuturor. Chiar și când nu ești un profesionist al justiției, ai dreptul la claritate și precizie. Fie că ești creditor sau debitor, Asistentul Creditorului este prietenul tău de nădejde în a-ți înțelege și valorifica corect drepturile, fără bătăi de cap.
Fă cunoștință cu Asistentul Creditorului
Ce face Asistentul Creditorului să fie atât de revoluționar? Simplu. Concentrăm o bază solidă de prevederi legale într-o platformă user-friendly care automatizează calculele, asigurând astfel acuratețea și eficiența. Însă Asistentul Creditorului nu este doar o unealtă de calcul, ci un partener în activitatea ta zilnică, care înțelege și valorifică complexitatea domeniului juridic.
Tu în ce situații ai cel mai des nevoie să efectuezi aceste calcule? Intră pe paginile de Facebook și Instagram și descoperă cum folosește comunitatea noastră aplicația.
Începe acum (Gratuit)
Știm cât de valoros îți este timpul și cât de importante sunt precizia și acuratețea în munca ta. Dacă ești gata să faci un pas în viitor, să elimini stresul și să optimizezi procesul de calcul al accesoriilor creanțelor, te invităm să descoperi Asistentul Creditorului. Începe acum cu un cont gratuit în aplicație și descoperă potențialul acestei unelte inovative în optimizarea activității tale profesionale. Nu mai aștepta – fă următorul pas spre digitalizarea activității tale chiar acum!